Anii mei

Per ansamblu, a fost un an ok. Defalcat, a fost cam greu, dar am învățat cât n-am învățat în ultimii cinci ani. Este și anul în care am ales ce voi face pe viitor cu viața mea, este anul în care am renunțat la a înceta să mai fiu ”în rândul lumii” și să sufăr când nu-mi iese. Nu pot fi ”în rândul lumii” și gata! Linșați-mă pentru asta și aruncați cu pietre.

Sub nicio formă nu-mi doresc să mă mărit cu acte, să fac un copil ”acum, în timp util, că e vârsta numai bună” de parcă aș fi vacă de prăsilă, nu-mi doresc să fiu o mare gospodină care să-și umple cămara cu murături, zacuscă, dulceață și să am toate lucrurile în ordine, să-mi frec clanțele cu spirt și să mă laud cu asta. Nu sunt așa și este frustrant să tot încerci și să nu-ți iasă. Mă prefer pe mine, aia care are harababură pe birou, iar când ”husbandul” mă ceartă, să-i explic, clipind suav din gene, că ”geniile trăiesc în haos”. Mă prefer pe mine, cea care-și iubește mâțele tomberoneze în așa hal încât aștept să moară de bătrânețe ca să pot face un copil (și aici încă mai negociez dacă-l vreau că așa trebuie sau dacă-l vreau și gata), fiindcă una dintre condițiile puse de ”husband” e să le dau. Iar eu nu le-am salvat și nu le-am crescut de mici ca să le dau altcuiva care nu le știe tabieturile. În plus, nu cred că scopul meu pe planetă e să mă reproduc, îi las pe alții s-o facă. Am exemple vii în scară: o familie are 15 copii, iar alta 14, muierile făcând concurență între ele care-i prima de rămâne gravidă.

Și, fiind peste șapte miliarde de humanoizi pe planetă, amenințați în fiecare an că vine câte un sfârșit al lumii, poate anul ăsta de la olmeci, nu cred că este necesar ca progenitura mea să treacă prin astfel de spaime. Mai bine cântă ea frumos la harpă acolo unde este.:)

Să revenim la ce nu-mi doresc în 2013. Nu-mi doresc să sărbătoresc vreo zi a amorezatului, fiindcă eu oricum am dovada vie lângă mine: Sorin îmi acceptă mâțele zi de zi, cu mofturile, trăsnăile și chefurile lor, deși el nu suportă ”patrupedele profitoare, care, dacă mori, te mănâncă pentru a-și asigura supraviețuirea”. Nu-mi doresc să mai stau de vorbă cu oameni care nu-mi plac ”la o cafea”, fiindcă-mi pierd timpul. Iar timpul pentru mine este prețios, trebuie să mi-l umplu cu lucruri minunate, cu îndeplinirea dorințelor, cu citit, holongărit de-aiurea pe coclauri, cu pupat de mâțe etc.

O prietenă îmi spunea că ar trebui să ne comportăm de parcă am avea cancer, apreciind și o pată de pe covor, dacă ne place de ea. Cât despre planuri… ohoo, am destule, scrise pe bucățele de hârtie, aruncate prin diverse sertare, dar mă mai gândesc dacă le trec aici sau nu.

În încheiere, concluzia este că 2013 va fi cel mai minunat an din viața mea de până acum. Vreau, cred și pot face să fie așa!:)

No comments:

Post a Comment